Turism

muzeul-de-istorie
MUZEUL DE ISTORIE

Muzeul de Istorie reprezintă unul dintre polii culturali cei mai importanţi ai Gherlei. Muzeul a fost organizat pe baza unei serii de colecţii de mare valoare,printre care cele aparţinând Societăţii Astra, Muzeului Armenesc, Liceului „Petru Maior” şi Muzeului din Sic. Din 1986, întregul inventar a fost transferat în superbul edificiu de pe strada Mihai Viteazul, nr. 6, fosta casă a familiei Karacsony, construită la sfârşitul secolului XVIII şi care a servit înainte de Al Doilea Război Mondial ca sediu al Episcopiei Greco-Catolice din Gherla.

Adresa: Str. Mihai Viteazu, nr. 6

parcul-mare-gherla
PARCUL MARE

Supranumit şi ” Micul Schönbrun ” parcul oraşului conceput în stil englezesc a fost inaugurat în 1864 şi se întinde pe cca.40 de ha. Aleile principale sunt orientate în direcţiile punctelor cardinale şi intercardinale că o adevărată ” roză a vânturilor”.Parcul cuprinde variate specii de arbori autohtoni dar şi exotici, printre ele se află şi doi arbori Ginkobiloba.

Adresa: Str. Parcului



cetatea-gherlei
CETATEA GHERLEI

CETATEA GHERLEI (azi penitenciar de maximă siguranţă) este martora istoriei zbuciumate a Transilvaniei (fiind cunoscută şi sub numele de „Cetetea Martinuzzi”)şi s-a clădit pe ruinele alteia mai vechi, după planurile arhitectului italian Dominico Da Bologna.
Construirea cetăţii a început în timpul lui Ioan Zapolya (1526-1541) fiind continuată pe durata vieţii sale de episcopul croat Juraj Utjesenovici Martinuzzi (frater Georgius), tezaurarul regesc al lui I. Zapolya, care devine guvernator al Transilvaniei.
S-a finalizat în vremea lui Ioan Sigismund(1556-1571).
În 1785 împăratul Iosif al ÎI-lea o transformă în Închisoare Centrală(Carcer Magni Principatus Transilvanae) în urmă evadării în masă de la închisoarea „Trei scaune”.Congresul penitenciarelor din 1910 o transformă în Institut Preventiv pentru Minori iar administraţia hortistă o transformă în închisoare în 1940.
Din 1948 sub regimul comunist devine închisoare grea pentru opozanţii regimului: membrii ai partidelor politice, muncitori, ţărani, elevi, studenţi, vestiţi clerici şi intelectuali de diverse confesiuni mulţi dintre ei găsindu-şi sfârşitul aici fiind aruncaţi în gropi comune.

Adresa: Str. Andrei Mureşanu, nr. 4

orasul-baroc-gherla
ORAŞUL BAROC GHERLA

ORASUL BAROC GHERLA a fost intemeiat la inceputul sec. al XVIII-lea, de catre o parte a armenilor veniti din Moldova,sub conducerea episcopului Oxentius Varzarescu, cu acordul principelui Mihai Apafi.
Incepand de la 1700, pe parcursul unei jumatati de veac au construit primul oras modern din Transilvania si imperiul Habzburgic, in stil baroc tarziu, dupa planurile arhitectului Alexis(Alexenian)din Roma.
Noul oras ridicat „in maniera gherleana” dupa istoricul Nicolae Sabau, avea patru strazi drepte si paralele ce se intersectau perpendicular , toate cu deschidere spre raul Somes, o piata centrala mare cu numeroase edificii monumentale si un parc englezesc in zona vestica numit „Parcul Elisabeta”.Din 1753 asezarea Candia de langa Cetatea Gherlei devine cartier al orasului.

Adresa: Str. Piata Libertatii



catedrala-armeano-catolica-sf-treime
CATEDRALA ARMEANO-CATOLICA-SFÂNTA TREIME

Fiind edificată între anii1748-1800 este considerată de unii autori ca una din cele mai mari biserici armenesti din Europa.
Sfintită la 17 iulie 1804 , ea a fost înzestrată cu o frumoasă si valoroasă orgă ,executată de mesteri din Brasov având numeroase obiecte de mare valoare materială si spirituală printre care: relicva Sfântului Grigore-Luminătorul , pictura în ulei ” Coborârea de pe Cruce ” , crucea din aur masiv ornată cu pietre pretioase ce a apartinut episcopului Verzerescu.

Adresa: Str. Piata Libertatii

biserica-franciscana
BISERICA FRANCISCANĂ

In anul 1748, in noul oras Armenopolis, locuit de patura bogata a urbei au incercat sa se aseze minoritii, iar in jurul deceniului patru o incercare similara au avut-o iezuitii, ambele ordine insa au esuat in tentativa lor.
Slujirea enoriasilor catolici din cetate s-a facut incepand cu anul 1731 de catre franciscanii observanti veniti din Dej carora judecatorul suprem Daniel Todor le-a donat un teritoriu.In 1748 pe timpul guardianului P.Ponori Anaklet s-a pus piatra se temelie a bisericii si datorita contributiilor familiilor armenesti instarite s-a terminat in 1857.
Biserica a fost sfiintita pe 5 noiembrie 1858.Capela Maria de Loretto a fost construita in anul 1760 de catre Laszoffy Bogdan cand s-a inceput edificarea aripii rasaritene, terminata in 1766.
Altarul din piatra a Sfantului Anton si a Sfantului Francisc s-au realizat in anul 1761, sculptorul fiind probabil Johannes Nachtigall care a realizat mai multe sculpturi la castelul din Bontida.
Altarul Sfintei Fecioare Maria si orga s-au construit in anul 1859, altarul Sfintei Ana in anul 1867. Turnurile actuale s-au ridicat in anul 1878.
Parohia romano-catolica de rit latin din Gherla, sub administrarea franciscanilor din cauza numarului mic de enoriasi , a fost infiintata doar in anul 1825 de catre episcopul Szepessy Ignac, pana la data respectiva romano-catilicii fiind administrati de parohia armeano-catolica.

Adresa: Str. Bobâlna, nr.11